Obiectivul general este dezvoltarea rețelei TENT Central prin modernizarea și dezvoltarea capacității portului Constanța. Prin proiect se va realiza dezvoltarea infrastructurii portuare în zona de dezvoltare A, MOL II-S Port Constanța Sud, realizandu-se astfel extinderea platformei portuare, ce va facilita transportul multimodal. În cadrul proiectului, principalele lucrări ce vor fi executate sunt: A) Platforme portuare; B) Clădire facilitate RO-PAX (încadrată în categoria de costuri neeligibile); C) Post trafo (încadrat în categoria de costuri neeligibile); D) Rețele apă- canal: 1. Apă- canal-clădire (neeligibil), 2. Alimentare cu apă potabilă și de incendiu, 3. Canalizare menajeră și pluvială; E) Rețele electrice, iluminat și curenți slabi; F) Echipamente și instalații electrice (încadrate în categoria de costuri neeligibile). Conform studiului de trafic, realizarea prezentului proiect va contribui și la îndeplinirea obiectivului 2S3 din cadrul Ghidului Solicitantului, respectiv creșterea volumui anual de mărfuri- aproximativ 1.700.000 tone/ an. Având în vedere evoluția comercială a traficului de mărfuri prin Portul Constanta, precum și impactul crizei economice din anul 2008, volumul de containere ce tranzitează portul a fost dramatic afectat, diminuându-se cu aproximativ 50%. Pentru remedierea acestei situtații, Constanta Sud Container Terminal (CSCT) a căutat să atragă și să manipuleze alte tipuri de mărfuri, contribuind în acest fel și la creșterea volumului de mărfuri manipulate la nivel genela prin Portul Constanța. Astfel, începand cu anul 2018 au fost atrase spre depozitare și ulterior spre a fi încărcate pe nave tip RORO un număr de aproximativ 200 echipamente militare aparținând NATO și US ARMY, ulterior, în anul 2019 ajungându-se la un număr de aproximativ 2000 de echipamente militare, utilizându-se astfel aproape la întreaga capacitate platformele și danele actuale și fiind necesară extinderea capacității de operare. De asemenea, în anul 2018 au fost demarcate discuțiile între Guvernul României și Guverul Turciei pentru deschiderea unei linii de navigație pentru nave de tip ROPAX între Portul Constanța și Portul Karasu, port nou dezvoltat de Turcia în Marea Neagra. Această linie de navigație va face posibil transferul traficului de camioane ce există între România și Turcia de pe infrastrutura de transport rutier pe căile de transport maritim, contribuind semnificativ la reducerea poluării și creșterea calității mediului. Revenirea activității după criza din 2008, plus toate aceste noi fluxuri de marfă, necesită dezvoltarea unei platforme de beton de aproximativ 16 ha și a danelor de operare nave 128 – 130 din Portul Constanța, cu toate utilitățile și dezvoltările necesare pentru a opera o facilitate de tip ROPAX și o facilitate complet echipată, conform cerințelor pentru echipamente militare, marfă Project Cargo și General Cargo. In vederea realizării investiției, Beneficiarul a întreprins toate demersurile necesare aferente