Obiectivul general: Optimizarea proceselor orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP în cadrul administrației Județului Sibiu, prin abordarea strategică a dezvoltării județului pe termen lung, utilizând instrumente de prioritizare și planificare a investițiilor, bugetelor și intervențiilor în comunitate și prin dezvoltarea soluții de simplificare a relației dintre CJ și cetățeni Așadar, proiectul urmează să se implementeze prin 2 direcții principale: (1) Dezvoltarea de mecanisme și proceduri standard, inclusiv elaborarea și adoptarea de documente strategice și de politici publice, dar și de instrumente de planificare care să poată fi folosite și în alte contexte. Aceste mecanisme vor fi implementate la nivel local pentru fundamentarea deciziilor și planificarea strategică pe termen lung. (2) Simplificarea procedurilor administrative asigurată de folosirea inteligentă a tehnologiei informației, în deplină corelare cu „Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni”. Simplificarea se realizează atât la nivel de servicii publice furnizate direct cetățenilor (front-office), cât și la nivelul de gestiune a documentelor și al arhivei pentru o parte dintre direcțiile autorității publice locale (back-office). Cele două intervenții urmează să contribuie împreună la reducerea birocrației pentru cetățean, prin reducerea timpului de prelucrare a documentelor, a numărului de documente solicitate, prin simplificarea formei de solicitare a unor documente etc. Simplificarea se va realiza atât prin crearea unor interfețe prietenoase de interacțiune cu cetățenii și scăderea poverii administrative la nivelul acestora, cât și prin scăderea poverii administrative și a timpului de prelucrare a documentelor la nivelul autorității publice locale, ceea ce va scădea corelativ timpul de așteptare al cetățenilor pentru furnizarea unui serviciu public și va elimina erori generate de gestionarea unui număr mare de documente înregistrate exclusiv pe hârtie (pentru care mecanismele de verificare se bazează exclusiv pe atenția umană).